Nu-mi pot imagina o activitate mai plăcută, mai liniștită, mai plină de răsfăț … (nici nu-mi găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie această trăire interioară) pentru un părinte, decât să stea și să-i citească copilului – cuibărit în brațele sale – o carte bună.
Nu cred că există părinte care să nu știe cum se manifestă o criză de furie și care să nu fi trăit măcar o dată această experiență… Cu toate astea, aproape de fiecare dată, un astfel de moment este tulburător prin intensitatea reacțiilor emoționale și comportamentale. Copiii plâng, urlă, se trântesc pe jos, mușcă, lovesc, iar părinții, simțindu-se neputincioși și vulnerabili – țipă, pedepsesc, ignoră, plâng sau nu știu ce să facă.
Am răsfoit cu plăcere de curând o carte despre limbajele iubirii şi mi-am reamintit ce important este să-i iubim pe ceilalţi aşa cum au ei nevoie. Însă nu este atât de simplu să identifici nevoile celuilat. Implică un adevărat proces de autocunoaştere şi de cunoaştere a celuilalt, de comunicare, deschidere şi transparenţă, încercări şi erori, implicare şi dorinţă.