Se simte copilul tău iubit?

Se simte copilul tău iubit?

Am răsfoit cu plăcere de curând o carte despre limbajele iubirii şi mi-am reamintit ce important este să-i iubim pe ceilalţi aşa cum au ei nevoie. Însă nu este atât de simplu să identifici nevoile celuilat. Implică un adevărat proces de autocunoaştere şi de cunoaştere a celuilalt, de comunicare, deschidere şi transparenţă, încercări şi erori, implicare şi dorinţă.

Dar cum să ne dăm seama care sunt aceste nevoi, mai ales când este vorba despre copilul nostru? Cum ştim dacă puiul nostru se simte iubit?

Există mai multe limbaje ale iubirii- adică modalităţi prin care copiii percep şi îşi manifestă dragostea. Unii preferă mângîierile, atingerile, sărutările, alţii pun mai mult accent pe timpul pe care îl petrec cu cei apropiaţi. Unii au nevoie de încurajări şi laude, pe când alţii se simt iubiţi când părinţii le oferă cadouri sau îi ajută în anumite sarcini. Toate aceste limbaje sunt importante, dar fiecare copil are un limbaj preferat, în funcţie de nevoile lui, de felul lui de a fi, de experienţa de viaţă pe care a avut-o şi este de preferat să-i vorbim în limbajul lui pentru a avea o dezvoltare emoţională armonioasă.

O modalitate de a afla care este limbajul preferat al copilului este de a-l întreba direct: “Cât de iubit te simţi astăzi?” sau “Când te simţi iubit?”. Uneori răspunsurile celor mici sunt atât de grăitoare încât ne surprind: „Ştiu că tati şi mami mă iubesc pentru că îmi spun în fiecare seară că mă iubesc”, „Mama mă îmbrăţişează şi mă ţine în braţe mereu. Atunci ştiu că mă iubeşte.”, „Mă simt iubit când părinţii mei îmi cumpără dulciuri şi jucării”, „Tati mă iubeşte pentru că mergem împreună la fotbal”, „Ştiu că bunica mă iubeşte pentru că mă ajută la lecţii şi îmi face plăcinte”.

Unii copii mai îndrăzneţi, chiar îşi întreabă părinţii dacă sunt iubiţi pentru că au nevoie să ştie, au nevoie să li se spună acest lucru. Aşadar, să nu evităm să-i spunem copilului: “Te iubesc.”, “Îmi eşti tare drag.”, “Eşti foarte important pentru mine.”. Cu alţii, care poate sunt mai introvertiţi şi îşi exteriorizează mai greu emoţiile, putem apela la “Căniţa dragostei”. Este o sugestie preluată dintr-o carte şi care mi-a plăcut tare mult: să-i explicăm copilului că fiecare are o căniţă a dragostei, care poate fi mai plină sau mai puţin plină, în funcţie de cât de iubit se simte. Seara îl putem întreba cum este căniţa lui. Este o modalitate ingenioasă de a afla dacă copilul primeşte afecţiunea de care are nevoie, de a afla cum se simte. Chiar mai mult, putem afla ce anume îl face să se simtă iubit sau mai puţin iubit: “Ce s-a întâmplat azi cu căniţa ta? “Cum de a rămas goală?”, “Cum pot eu să-ți umplu cănița?”

Indiferent de limbajul de iubire al copilului, este bine să nu-i dăm de înţeles că iubirea noastră este condiţionată de performanţele şi comportamentele lui: “Te iubesc când eşti un copil cuminte sau când te joci frumos cu surioara ta.” sau “Mami nu te mai iubeşte pentru că nu ai zis poezia la serbare.” Dragostea care încarcă, motivează, împlineşte este necondiţionată, nu are nicio legătură cu ceea ce face copilul sau cu felul lui de a fi. A-ţi iubi copilul necondiţionat înseamnă a-l iubi oricum ar fi. Am putea să le spunem explicit copiilor de câte ori avem ocazia că îi iubim chiar şi atunci când fac o boacănă, când nu vor să salute cunoştinţele cu care ne întâlnim, când iau o notă mică. Ne deranjează aceste lucruri, nu ne plac, dar de iubit îi iubim la fel de mult: “Andrei, mami te iubeşte şi atunci când eşti ascultător şi când eşti mai puţin ascultător. Tu eşti tot băieţelul meu, iar eu te iubesc la fel de mult.”. Vom observa cât de miraţi sau neîncrezători vor fi unii copilaşi când le vom spune acest lucru. Şi aceasta pentru că, într-un fel sau altul, i-am făcut să creadă că dragostea pe care o primesc este condiţionată.

Până la următoarea noastră întâlnire, dăruiţi şi iubiţi necondiţionat!

Să ne întreabăm: